Probleme cu emiterea noilor cărți de identitate, din luna august. De ce ar putea întârzia eliberarea acestora

Probleme cu emiterea noilor cărți de identitate, din luna august. De ce ar putea întârzia eliberarea acestora
Model de carte de identitate nouă / FOTO cu caracter ilustrativ
Publicat: 28/07/2021, 07:43
Actualizat: 28/07/2021, 08:06

România este obligată să emită cartea electronică de identitate, începând cu 2 august 2021, conform reglementărilor Uniunii Europene (UE). Doar că, la mai puțin de o săptămână de la această dată, Imprimeria Națională, instituția care ar trebui să producă noile documente, abia a lansat o primă licitație pentru materialele necesare.

Instituția vrea să cumpere acum opt milioane de elemente de securitate pentru cardurile de identitate și mai pregătește o altă licitație pentru asigurarea dotării la nivel național a infrastructurii de preluare a datelor pentru noua carte de identitate.

Noua carte electronică de identitate va conține în format electronic datele din formatul tipărit, cu excepția semnăturii olografe a titularului, prenumele părinților titularului, un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, precum și datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Direcția pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a precizat, în luna aprilie din acest an, pentru HotNews.ro, că România este obligată de Regulamentul (UE) 2019/1157 să emită cartea electronică de identitate începând cu data de 2 august 2021.

Tot atunci, MAI explica faptul că „instituţia abilitată de lege cu producerea cărților electronice de identitate, achiziționarea echipamentelor şi produselor software necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, asigurarea comunicaţiilor şi serviciilor necesare funcţionării neîntrerupte a echipamentelor şi produselor software este Compania Naţională Imprimeria Naţională. (..) Personalizarea documentelor se va realizeaza, centralizat, în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.”

Conform sursei citate, datele din Sistemul Electronic de Achiziții publice arată că Imprimeria a lansat o licitație cu o valoare estimată la peste 8,6 milioane lei (1,7 milioane euro), pentru achiziția de elemente de tip DOVID ce vor fi utilizate pentru securizarea de carduri din policarbonat (documente de identitate).

Imprimeria vrea să încheie un acord cadru pe o perioadă de 4 ani, perioadă în care se vor încheia 5 contracte subsecvente, primul dintre acestea în perioada 30 august – 31 decembrie 2021.

La solicitarea HotNews.ro de a preciza când vor fi puse în circulație noile cărți electronice de identitate, Imprimeria Națională a comunicat în data de 27 iulie că „pe măsura definitivării specificațiilor tehnice pentru elementele ce intră în componența sistemului pentru emiterea și producerea noii cărți de identitate, Compania Națională Imprimeria Națională va demara procedurile de achiziție”.

„Astfel, până la această data au fost demarcate procedurile pentru achiziția: Elementelor de tip DOVID si servicii aplicare DOVID, cu o valoare estimată de 8.672.224,00 lei fără TVA, pentru o cantitate de 8.000.000 elemente de Securitate tip DOVID, ce include și serviciile de aplicare;

În fază finală pentru publicare în SEAP se află documentația pentru achiziția sistemului de preluare date (complete), ce includ componentele necesare preluării datelor pentru noua carte de identitate (Stație de lucru portabilă, Multifuncțională laser A4, Monitor extern, Cameră web + trepied, Licențe prelucrare imagini, Cititor amprente + cititor smart card, Pad de semnătură, Cititor documente). Cantitatea necesară pentru asigurarea dotării la nivel național a infrastructurii de preluare a datelor pentru noua carte de identitate este de 1.000 complete. Valoarea estimată a infrastructurii de preluare a datelor este de circa 26 milioane lei.

De asemenea, după finalizarea specificațiilor tehnice ale infrastructurii centrale și parcurgerea etapelor de avizare aprobare (inclusive aviz CTE) va fi publicată în SEAP procedura documentația pentru procedura de achiziție.”, se arată în răspunsul transmis de Imprimeria Națională.

Nici prețul noilor cărți de identitate nu este stabilit deocamdată

Întrebați cât va costa noua carte de identitate, Imprimeria Națională a precizat că prețul nu a fost stabilit încă.

„Referitor la prețul cărții de identitate precizăm următoarele:

Conform legislației în vigoare prin care se introduce în circulație noua carte de identitate, sunt prevăzute următoarele documente principale: Carte de identitate electronică și Carte de identitate simplă.

Prețul pentru cele două documente este în curs de finalizare, urmând a fi supus avizării, astfel cum este prevăzut în legislația specifică, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor.

După obținerea avizului prețului pentru cele două documente, acesta va fi comunicat și publicat pe site-ul www.cnin.ro/, la UAT-urile cu atribuții în eliberarea documentelor de identitate precum și la Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.”, se menționează în răspunsurile Imprimeriei Naționale.

Ce opțiuni au românii care nu-și doresc cărți electronice de identitate și ce limitări de călătorie au aceștia

Cu privire la opțiunile românilor care nu diresc cărți electronice de identitate și limitarea călătoriilor, oficialii Direcției pentru Evidența Populației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au făcut următoarele precizări:

„Potrivit art.16 alin.(3) O.U.G. nr. 97/2005 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea:

a) unei cărţi electronice de identitate (CEI) în una dintre următoarele variante: cu toate datele prevăzute în formatul electronic; sau cu toate datele prevăzute în formatul electronic, cu excepţia imaginii impresiunilor papilare.
b) unei cărţi de identitate simple.

În ceea ce privește ,,limitările cetățenilor care nu optează pentru obținerea cărții electronice de identitate, facem cunoscut că noul document de identificare – electronic – este în măsură să asigure, cetățenilor care optează pentru acesta, garanții suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

De asemenea, cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice.

De asemenea, CEI va contribui la dezvoltarea conceptului de „administrație electronică”, având drept consecință corelarea și simplificarea procedurilor administrative.

Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.), ceea ce va conduce la simplificarea interacțiunii cu autoritățile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

De asemenea, cartea electronică de identitate constituie document de călătorie. În sensul prevederilor Regulamentului (UE) 2019/1157, cărţile electronice de identitate sunt obligatorii numai pentru exercitarea liberei circulații în Statele membre ale UE (documente de călătorie), și nu pentru toţi cetățenii români.

În acest sens, Regulamentul acceptă folosirea alternativă a pașaportului în scopul călătoriei în spaţiul Uniunii Europene, pentru persoanele care doresc eliberarea unei cărţi de identitate simple, adică se creează premisele ca documentul vizat de actul normativ european să fie eliberat numai cetățenilor români interesați de această opțiune.

Cartea electronică de identitate înlocuiește și cardul național de asigurări sociale de sănătate, iar acest aspect conduce la realizarea unor economii determinate de faptul că „funcţionalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris într-un cip şi, pe cale de consecinţă, cetățeanul va deține un singur document în locul cardului de sănătate și actul de identitate actual”, au precizat oficialii Direcției pentru Evidența populației din cadrul MAI.

CITEȘTE ȘI:


Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×